Romgaz a descoperit două noi zăcăminte de gaze

Romgaz a descoperit două noi zăcăminte de gaze
Publicat: 30/03/2015, 11:08

Sonda din Frasin, Suceava, forată la o adâncime de 4.100 de metri, se află în perimetrul Moldova Nord, de unde Romgaz extrage gaze naturale din anul 1972.

„Prin acest foraj, finalizat în cursul lunii ianuarie 2015, a fost pus în evidență un zăcământ de gaz condensat, pentru care în acest moment se află în derulare programul de dezvoltare”, se arată într-un comunicat al Romgaz.

Sonda de la Criș, Mureș, forează la 2.600 de metri și este cuprinsă în perimetrul Transilvania Sud, unde există unele dintre cele mai vechi zăcăminte de gaze naturale din România.

Descoperirea a identificat un nou zăcământ, pe care în prezent se desfășoară forajul mai multor sonde care vor permite evaluarea și dezvoltarea completă a acestuia.

Producția zilnică realizată prin aceste două sonde noi este de peste 2.600 de barili echivalent petrol pe zi, respectiv circa 3% din producția zilnică de gaze naturale a companiei.

„În ultimii ani, unul dintre cele mai importante obiective ale managementului ROMGAZ a fost și continuă să fie creșterea portofolului de resurse și rezerve de gaze, prin descoperirea unor zăcăminte noi și prin dezvoltarea și îmbunătățirea recuperării resurselor deja descoperite. Pentru aceasta, compania a alocat resurse în creștere pentru reabilitarea și modernizarea facilităților existente, precum și pentru noi investiții în special în explorare geologică și exploatare. Astfel, în anul 2014 ROMGAZ a realizat investiții de 1.085,5 mil.lei, din care cheltuielile pentru explorare geologică și exploatare au reprezentat circa 54%”, a declarat Dumitru Rotar, director general adjunct – explorare și producție.

El a precizat că anularea declinului de producție realizată în ultimii patru ani confirmă potențialul existent în perimetrele de explorare și cele aflate în faza de dezvoltare-exploatare.

Romgaz a avut anul trecut un profit de 1,43 miliarde lei (322 milioane euro), în creștere cu 44% față de cel din 2013, iar cifra de afaceri a urcat cu 15,3%, la 4,49 miliarde lei (1,01 miliarde euro).

Statul controlează producătorul de gaze naturale cu o participație de 70%. Al doilea acționar ca mărime este Fondul Proprietatea (FP), cu 10%, în timp ce 17,68% din titluri se află în posesia unor persoane juridice, iar 2,3% în deținerea unor persoane fizice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Simona Halep a fost exclusă. Este cea mai grea lovitură pentru marea campioană
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×